Patronul clubului de pe Bega a transmis un avertisment după acel meci nul cu Gaz Metan, însă partida a fost urmată de o altă prestație slabă, la Otopeni.
Din această cauză, Iancu s-a hotărât să își trezească jucătorii la realitate prin câteva hotărâri care să îi ardă la buzunar. „Profesionalismul dictează concentrarea”, a spus Marian Iancu, după care a menționat că nu îl consideră pe antrenorul Balint drept principal vinovat: „Sunt aceiași jucători de valoare, joacă același sistem, își crează faze dar au ratări antologice. În primele etape, avem șapte sau opt ratări de kinogramă. Asta nu e din vina lui Gabi Balint. Pot să trec în contul lui jocul mai puțin spectaculos, dar când Curtean, Gigel Bucur, Parks și Rusic ratează din trei metri, nu e vina lui”.
Consecința este că deja patronul clubului a stabilit măsurile care se vor lua. Vineri, după ce revine de la Lausanne, le va comunica în vestiar. „Sunt decizii interne și o să le comunic la ședința pe care am stabilit-o cu ei. Nu sunt hotărâri foarte dulci, sunt acre, dar și sufletul meu e acru, și jocul lor e la fel”.
Pesimism pentru TAS
În privința procesului de joi de la Lausanne, oficialul Timișoarei e rezervat vizavi de o decizie favorabilă. Hârtia semnată de avocatul Bogdan Popescu în numele FRF, prin care i se cerea TAS menținerea depunctării și a celorlalte măsuri, ar putea fi decisivă. „Acea notă își face în continuare efectul. Dacă voiau să ne luăm punctele cum au tot zis, o anulau”, a declarat Iancu. Bănățenii au mai pierdut un atu, pe Mitică Dragomir. O mărturie din FRF prin care se recunoștea că Timișoara a respectat sancțiunile în privința palmaresului ar fi făcut nulă penalizarea ulterioară.
Rămân atenți la Bosancic
Atacantul sârbilor de la FK Cukaricki, Milos Bosancic, va fi urmărit și în continuare de bănățeni, dar deocamdată oficialii de pe Bega nu s-au hotărât dacă îl transferă sau nu. Bosancic a marcat unicul gol al amicalului de sâmbătă, când sârbii au câștigat la Timișoara. „Este interesant, are 21 de ani, dar mai trebuie să îl urmărim”, a precizat Gheorghe Chivorchian. S-a stabilit „sfertul”
Clubul timișorean a anunțat ieri că a fost programat meciul din sferturile de finală cu Gloria Bistrița. Partida va avea loc pe data de 15 aprilie, la ora 15, pe stadionul „Constantin Rădulescu” din Cluj. „Ne așteaptă o perioadă foarte dificilă între 4 aprilie și 9 mai. Avem 11 partide oficiale, două din ele fiind în Cupa României, unde cred că avem șanse mari să ajungem în semifinale”, a declarat Gheorghe Chivorchian, președinte executiv la Poli.
"Am fi dorit să meargă și un reprezentant al Federației Române de Fotbal, care ar fi trebuit să spună că Timișoara a executat într-u totul deciziile Tribunalului Arbitral Sportiv" – Gheorghe Chivorchian, Director Poli Timișoara
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER